June 2014 - Horia Radu

5 metode de influențare subtilă pentru a convinge mai ușor

HiRes-RSZ1-1024x698

Salut.

Horia sunt.

Si revin astăzi cu un articol apărut datorită mesajelor primite in ultima luna.

Mulți cititori mi-au scris că ar vrea să găsească pe blog, pe lângă articole ce tratează comunicarea nonverbală și materiale care țin de influențare și persuasiune.

Adică să învețe să fie mai convingători atunci când au nevoie să obțină ceva..de la altcineva.

Așa că .. azi vorbim de câteva metode ușoare prin care poți să-ți crești puterea de a influența deciziile oamenilor, atunci când ai nevoie ca aceștia să facă ceva pentru tine.

Pentru că în societatea în care trăim, uneori, ceea ce ne dorim și vrem să obținem depinde și de altcineva.

Iar acel altcineva trebuie să fie binevoitor și dornic să ne ajute, pentru ca noi să obținem ceea ce ne dorim.

Deși este un articol un pic mai lung, la final vei fi bucuros să cunoști și să ai la îndemână câteva tehnici de convingere și influențare care nu sunt foarte cunoscute și care îți vor folosi în orice moment, din zi..sau din noapte.

Uite, eu de exemplu, am încercat ieri toată ziua să o influențez pe sotia mea să spele vasele.

Si să mă lase să mă uit la un film .. în timp ce ea spală vasele.

N-a mers! 😀

Dar măcar am încercat, nu?

Nu știu de tine, dar mie nu-mi reușește tot timpul să fiu foarte convingător și să obțin tot ceea ce-mi doresc.

A învăța despre trucurile și tehnicile de persuasiune și influențare te poate ajuta, de asemenea, să afli lucruri interesante despre metodele pe care alții le aplică pe tine, zi de zi, de la specialiștii în vânzări până la profesioniștii din spatele reclamelor TV.

Care te îndeamnă să cumperi produse de care nu prea ai nevoie neapărat, dar .. sunt la ofertă.

Acum ți-am captat atenția, nu?

Persuasiunea, pentru că așa se numește în termeni mai științifici, este una din cele mai importante calități pe care le poate avea un om..zic eu.

Și nu este neapărat o abilitate cu care te naști, ci este mai degrabă o abilitate pe care o dobândești și pe care înveți să o aplici în timp.

Acasă, la muncă, în viața de zi cu zi, abilitatea de a fi convingător și de a influența pe cei din jurul tău să facă ce vrei tu, pentru că vor EI.

(nu pentru că le tai un deget dacă nu fac ce vrei tu)

Este absolut vitală în realizarea obiectivelor tale, care depind și de alți oameni.

Este foarte important să reții următorul lucrul: este extrem de lipsit de etică să manipulezi alte persoane să facă ce vrei tu!

Plus că ..de foarte multe ori va fi o pierdere de timp, în sensul că simpla manipulare nu va funcționa .. pentru că oamenii nu sunt proști.

Bine, nu toți și nu mereu!

Acestea fiind spuse, noi oamenii, de obicei nu reușim să obținem ceea ce ne dorim, din cauza unor erori grave de comunicare, din partea noastră, a celui care argumentează.

Si nu din partea celui care ascultă și analizează argumentele noastre.

Dacă vei dori vreodată să convingi pe cineva să facă ceea ce vrei tu, sau să le schimbi părerea cu privire la anumite aspecte în care ai tu interes, faptul că tu știi să prezinți situația într-un mod potrivit, poate face diferența dintre reușită și eșec.

Nu există garanții.

Si nu există metode magice, însă sunt câteva lucruri pe care ai putea să le faci începând de azi, pentru a-ți crește puterea de convingere:

1. Psihologia inversă chiar functionează  17lauvw0vnuq8jpg

Psihologia inversă a devenit un foarte mare clișeu, în ultima vreme.

Problema este că majoritatea oamenilor privesc ideea psihologiei inverse într-un mod foarte simplist.

De exemplu, dacă iubita ta îți spune:

“€œNu mă interesează dacă ai de gând să-ți riști viața sărind cu coarda elastica”

.. pentru a încerca să te convingă să nu faci asta de fapt, atunci asta nu este psihologie inversă, ci comportament pasiv-agresiv. (mai multe despre asta într-un articol viitor).

Dacă vrei să apelezi la inversări logice în favoarea ta, trebuie să înveți să folosești un limbaj mai subtil.

Să spunem că vrei să-ți convingi soțul să spele vasele, așa că poți folosi următoarea abordare:

“€œHey, te superi dacă speli vasele, iubire?”

Însă, în exemplul de mai sus, presupunem din start că soțul tău este un leneș (doar presupunem, pentru că eu nu am auzit de bărbați leneși) iar abordarea ta de fată bună și politicoasă nu o să funcționeze din prima.

Ce faci?

Păi, ai putea încerca ceva de genul asta:

“- Uite, dragul meu, m-am gândit că dacă tot nu avem timp suficient să spălam vasele, care se adună de la o zi la altă, ce-ar fi să începem să mergem să mâncăm la ai mei acasă, de săptămâna viitoare.

Sau mai e varianta ca mama să vină să stea cu noi, o perioadă, să mă mai ajute cu treburile prin casă, că și-așa se plictisește și nu ne vedem cu ea prea des.

Ce zici, iubitule? Nu-i așa că ne-ar prinde bine puțin ajutor prin casă, pentru o perioadă?

Așa, ai avea și tu mai mult timp pentru jocuri pe Playstation, iar eu nu m-aș mai stresa cu vasele murdare și aș sta mai mult pe la cosmetică, să mă fac frumoasă pentru tine.

Pe bune, acum!

Câți bărbați normali la cap, crezi tu că o să adore alternativa de a locui cu soacra în casă, ca să aibă soția mai mult timp de coafor și cosmetică? 😀

Ceea ce face tehnica de mai sus, este să îți prezinte alternativa nasoală la a nu spăla vasele.

Insă fără a acuza pe nimeni, de nimic.

Așa că în loc să fie ocupat cu o acuzație și răspunsul lui la asta, cel mai probabil interlocutorul va lua în considerare alternativa .. și nu îi va plăcea!

Așa funcționează psihologia inversă, atât timp cât o spui serios, ca și cum crezi ceea ce spui.

O poți folosi indiferent că vrei să-ți convingi soțul să spele vasele (și o va face, crede-mă!) sau ca să obții niște zile libere în plus, de la muncă.

Succes!

2. Nu vorbi foarte mult

shhh1

Mai puțin poate însemna mai mult în foarte multe situații și este adevărat în mod special atunci când îți dorești să convingi pe cineva de ceva, în favoarea ta.

Poate vei simți nevoia să te explici și să argumentezi iar și iar poziția și motivele tale, însă cu cât vorbești mai mult cu atât e posibil să oferi, să furnizezi informație care nu este necesară, care este în plus.

Problema este că bucata de informație care trebuie să fie auzită de cel din fața ta, s-ar putea să nu fie chiar prima care-ți iese pe gură și atunci, până ajungi la acel argument magic, e posibil să-ți fi pierdut deja șansa să .. convingi.

Atunci când tu explici ceva complex iar oamenii nu înțeleg foarte bine, fii convins că nu prea o să ajute dacă tu continui să vorbești cu termeni și mai complecși și complicați.

Înainte să începi să vorbești, ia-ți câteva secunde și gândește-te cum poți să transmiți esența a ceea ce vrei să știe celălalt, într-un mod cât mai simplu..pentru el, nu pentru tine. Dă-ți seama de ce vrei tu, apoi dă-ți seama cum poți să ceri asta în cât mai puține propoziții.

Majoritatea cererilor sunt foarte simple, dar noi avem tendința, de obicei, de a îngreuna explicațiile, de a complica niște cereri formulate simplu, cu termeni și explicații care nu-și au rostul.

Fii scurt și la obiect! E cea mai bună variantă.

În cele din urmă, poate nu vei putea convinge oamenii să facă orice vrei tu, însă poți găsi abordarea cea mai potrivită care să-ți mărească șansele de reușită.

3. Cere ceea ce-ți dorești..imediat după masăarticle-1

Nu știu cât de surprins ești, însă conform unui studiu făcut prin 2010, în New York, S.U.A  (apasa aici pentru link),  se pare că nivelul de glucoză din organismul nostru are un rol foarte important în felul deciziilor pe care luăm.

Au fost măsurate procentele deciziilor favorabile și nefavorabile, în cazul judecătorilor care trebuie să decidă eliberarea condiționată a unor infractori.

Si cum/dacă sunt influențate astfel de decizii de faptul că judecătorilor le este foame sau .. tocmai au venit de la masă.

În urma studiului de care îți ziceam, s-a tras concluzia că imediat după micul dejun sau prânz, șansele ca deținuții să fie eliberați condiționat creșteau foarte mult.

În medie, judecătorii acordau eliberarea condiționată în cazul a aproape 65% dintre dosarele care ajungeau la ei pe masă, dacă cu puțin timp înainte de asta, acel judecător servise masa de prânz.

Pe de altă parte, chiar înainte de a servi masa, un judecător acorda eliberarea condiționată, doar la 20% dintre cei care apăreau în fața lor. Iar după ce oamenii legii reveneau din pauza de masă, procentul în care deținuții erau eliberați condiționat creștea, din nou, la 60-65%.

Cu cât mai puțină glucoză în corpul judecătorilor, cu atât mai puțin dispuși erau aceștia să ia decizia eliberării unui infractor și implicit să-și asume consecințele unei astfel de decizii.

Dacă vrei ceva de la cineva, cere după ce mănâncă ceva, preferabil după prânz.

Vor fi un pic mai alerți decât după o cină copioasă și nu vor fi privați de glucoza din sânge care îi va ajuta pe ei să se apropie un pic mai mult de acel DA, pe care-l cauți tu.

Felul în care alegi să pui în practică informația asta, te privește.

Fie că ești pe cale să primești o amendă în trafic sau nu ți-ai luat bilet în tren și se apropie nașu de tine să te-ntrebe de viață, ori vrei să-ți anunți soțul că soacra vine în vizită pentru.. totdeauna, ei bine s-ar putea să fie în favoarea ta să ai un sandwich sau o savarină prin apropiere.

(știa Connect-R ce știa, nu? 😀 )

4. Nu vorbi niciodată direct despre ce vrei tu – vorbește în jurul ideii

original

A convinge pe cineva să facă ceva poate fi destul de dificil, mai ales dacă știi dinainte că nu o să vrea să facă asta, așa că e posibil să ajute dacă îi faci să creadă că este ideea lor.

 

Este instructajul de bază al celor care lucrează în vânzări, dar este mult mai ușor să vorbești despre asta, decât este să o și faci.

Cam la fel cum face un roman polițist bun, sigur și încet, oferi indicii care să ducă în final la concluzia pe care tu o dorești.

Cheia este să ai răbdare, pentru că dacă te grăbești cu “indiciile”, va fi un pic prea evident ce faci și de ce o faci, pentru că așa cum ți-am zis mai sus, nu toți oamenii sunt proști..cel puțin nu tot timpul.

Însă, dacă o iei încetișor, concluzia se va forma de la sine, în mintea lor și vor avea revelația de a avea o idee genială: ideea ta!

Să zicem că vrei să-ți convingi soțul, copii să mănânce mai sănătos și să renunțe la bere și mâncare de tip fast-food.

(sper din tot sufletul să nu fie real cazul să fie nevoie să-ți convingi copii să renunțe la bere..chiar dacă stai undeva în Vaslui) 😀

Este o intenție foarte bună, însă ai un adversar foarte puternic!

Din grija pe care le-o porți, le vei spune că nu le face bine și că trebuie să înceapă să mănânce mai sănătos.

Acum, ori te vor crede pe cuvânt și se vor trezi la realitate, mulțumindu-ți că le-ai deschis ochii, sau.. te aprobă, în speranța că termini repede ce ai de spus și-i lași în pace, nu o să facă nimic în sensul ăsta și-și vor vedea de viață.

(mai e și varianta în care îți vor spune să-ți vezi de treabă și să nu-i mai cicălești, însă nu cred că bărbații au replici de genul ăsta în vocabular)

Pentru ei, pentru a realiza ce-și fac propriului corp în care trăiesc, trebuie să trăiască o revelație de la sine, iar tu poți să-i ajuți să facă asta vorbind în jurul problemei, nu direct despre problemă.

Pentru a face asta, trebuie să fii foarte isteț și subtil, că majoritatea covârșitoare a cititorilor de pe blogul ăsta.

(vezi cât de subtil am fost?)

Nu poți să începi direct și să-i spui că ai citit undeva că hamburgerii de porc sau shaworma ..

.. în combinație cu berea sau spirtul Mona, omoară mii de bărbați și copii undeva în estul țării, în fiecare an.

Pentru că e o mare vrăjeală și nu o să țină, având în spate o motivare foarte evidentă.

Dacă vorbim de shaworma de porc, cu de toate, trebuie să faci în așa fel încât mâncarea respectivă să-i pară foarte neatrăgătoare.

Știu .. e greu!

Însă, data viitoare când strănuți, glumește spunând că speri că nu ai primit gripa porcină, că cică este epidemie iar.

Atunci când comanzi o mâncare la un restaurant, terasă sau bufet comunal, argumentează-ți decizia de a comanda altceva înafară de carne de porc, spunând că tocmai ai văzut nu știu ce documentar care arată foarte clar cum sunt crescuți și hrăniți porcii și apoi cum e procesată carnea de porc, adică acum știi diferența dintre carne..și ceea ce ajunge la tine pe masă.

Încet încet, apropourile astea se vor aduna în mintea celui pe care vrei să-l convingi, dacă ai respectat ideea de a lăsa puțin timp între ele (nu zilnic!) ca să nu atragă atenția.

De asemenea, ajută foarte mult dacă îți îmbunătățești propriul stil de viață, în timp ce explici soțului ce faci și de ce și te mai și lauzi cât de bine te simți de când ai schimbat regimul etc.

După câteva săptămâni, dacă soțul sau oricare persoană a fost ținta aluziilor tale, nu s-a decis să-și reconsidere preferințele pentru mâncare ajungând, pe cont propriu, la decizia de a renunța la mâncarea de tip fast-food..

(sau fast-Mona)

.. poți începe să aduci în discuție problema alimentației.

Iar el va fi mult mai deschis decât ar fi fost înainte de influențarea ta subtilă, să poarte o discuție serioasă pe temă asta.

Lăsând glumă la o parte, tehnica asta funcționează foarte bine, atât timp cât ai răbdare, timp la dispoziție și înveți să fii subtil în indiciile pe care le plasezi.

5. Pe cât posibil, formulează într-un mod care cere cât mai puțin efort pentru luarea unei deciziishoe

Oamenii -€“ aproape toți -€“ stăm destul de nasol când vine vorba să luăm decizii.

A face o alegere este de obicei o activitate destul de stresantă, iar stresul nu vine din decizia, alegerea efectivă, ci din procesul psihic al luării unei decizii, a face o alegere în detrimentul alteia.

Uite, de exemplu, de câte ori ies la un ceai cu o anumită domnișoară specială, știu din start că va trebui să aștept mai mult să-mi vină berea mult visată, cu cât meniul de băuturi al respectivului local este mai bogat.

De ce?

Păi, nu e politicos și elegant ca eu, gentleman până în vârful urechilor (aproape..) să fiu deja la a doua bere comandată,  iar ea, domnișoara specială, abia să apuce să ceară o apă plată sau un fresh de mango, corect?

Așa că aștept să se hotărască și ea, înainte să comandăm împreună.

Si aștept, nu glumă!

Cu cât meniul de băuturi este mai bogat, cu atât Horia așteaptă mai mult să primească și să savureze elixirul vieții unui bărbat. 😀

Până de curând, nu înțelegeam de ce se întâmplă asta.

Insă de când am început să mă documentez pentru articolul de față, am înțeles care era problema și .. m-am mai liniștit.

Cu cât ne gândim mai mult la variantele posibile, cu cât amânăm mai mult momentul luării unei decizii, cu atât ne scade voința și motivația și devenim mai stresați.

Asta este o problemă pe care toată lumea o are și nu este o problemă pe care să dorești să o accentuezi în vreun fel, prin atitudinea ta, atunci când rogi pe cineva să-ți facă un favor.

Dacă ai nevoie de ajutor din partea cuiva, nu le cere să ia o decizie foarte complexă, ci fă-le procesul de decizie cât mai ușor posibil pentru ei.

Cum faci asta?

Să zicem, de exemplu, că vrei să ceri ajutorul unui prieten să te muți, într-o casă nouă..sau într-o altă cameră de cămin, dacă ești la facultate.

A face simplu cererea asta este cea mai bună opțiune, în sensul că este cel mai indicat să le spui când trebuie să vină, de cât ajutor ai nevoie din partea lor și .. cam atât.

Ar fi indicat să eviți să dai detalii și să sugerezi date diferite, posibile, doar ca să se potrivească cu programul lui.

Pentru că asta va însemna mai mult stres, o decizie mai dificilă de luat, așa că se vor gândi la alegerea lor un pic mai mult.

Adică îi va STRESA un pic mai mult decât în prima ipoteză.

Deși, dacă oferi mai multe variante și dai mai multe detalii nu înseamnă că, automat vei primi un refuz la cererea ta, însă nu va ușura procesul și nu va ajuta cu nimic.

Oferă prea multe variante de ales posibile, chiar dacă sunt foarte bine intenționate și menite să ajute persoana din fața ta și e posibil să-ți sabotezi singur șansele de a primi răspunsul căutat de tine.

Și e posibil, de asemenea, să aștepți un pic până îți vine berea .. sau fresh-ul de mango 😉

[divider]

 Cam asta a fost  și pe ziua de azi.

Am plecat cu ideea de a posta un articol mai scurt, pentru că mă grăbeam și eram pe fugă, însă a ieșit..ce a ieșit.

Mai sunt câteva lucruri pe care nu am apucat să le pun în articol, așa că mă gândesc foarte serios la o continuare.

Lasă-mi un comment mai jos și spune-mi ce părere ai despre ce am discutat azi și dacă ai vrea să postez și o continuare a articolului de mai sus.

Pe curând,

  Horia

 

 

 

9 trucuri pentru a “citi” rapid oamenii, în orice moment

l

Salutare!

Horia sunt.

Si revin astăzi cu un articol despre câteva semnale pe care noi, oamenii, le transmitem destul de des.

Si pe care, acum că le vei cunoaște, le vei putea observa și interpreta în favoarea ta, în mod reflex și rapid.

Indiferent de situația în care te afli în viața de zi cu zi, atunci când porți o discuție cu cineva, la muncă sau într-un pub..

(sau la muncă într-un pub, cel mai bine!)

..întotdeauna este de un mare ajutor dacă poți obține mai multe detalii despre ceea ce simte persoana din fața ta, doar ascultând ceea ce spune verbal și observând ceea ce îți comunică prin nonverbal.

Pentru că în momentul în care tu înțelegi ceea ce simte cel din fața ta, poți face comparație raportat la ceea ce-ți spune prin cuvinte.

Si atunci ai o idee destul de clară față de modul cel mai bun în care tu alegi să reacționezi sau să nu reacționezi, în funcție de cum îți este ție mai bine în momentul ăla.

Indiferent că persoana din fața ta te minte, e un șef care îți trasează sarcini sau îți dă ordine, îți face avansuri (șeful sau oricine altcineva)  încearcă să afle ceva sau vrea ceva de la tine și te flatează cu complimente gratuite..

..există câteva indicii rapide prin care le poți afla adevărata intenție și starea emoțională de moment, observând câteva detalii de limbaj nonverbal.

Așa cum am mai vorbit potrivit profesorului Albert Mehrabian, 55% din ceea ce transmitem atunci când suntem într-o conversație vine din limbajul nonverbal, 38% din mesaj e transmit prin tonul vocii tale, iar numai 7% prin cuvintele pe care le spunem efectiv.

Așa că..apare  întrebarea:

Oare cum putem face să citim printre rânduri și să ne facem o idee despre intențiile și starea emoțională a celui din fața noastră?

Azi vorbim doar de câteva trucuri care te pot ajuta, la nevoie, “să citești printre cuvinte”.

Prin urmare:

 1. Contactul vizal semnalizează interesul – atât pozitiv cât și negativ

Eye-Contact-HOUSEAtunci când esti privit drept în ochi, se declanșează o stare de excitare în tot corpul tău.

Acum, felul în care va fi interpretată acea stare de excitație, depinde de persoanele implicate în respectivele circumstanțe.

A fi privit fix de către un străin care e și un pic solid, chel și tatuat poate fi interpretat ca o amenințare și poate declanșa o reacție de teamă, panică, frică, mai ales dacă tu ca bărbat..nu ești foarte atras de el! 😀

Totuși, o “bezea” suavă de la un potențial partener sexual, (aici fiecare știe ce gusturi are) provoacă excitare care poate fi intepretata pozitiv, ca o invitație sexuală.

Sau cum ar fi să menții constant contactul vizual cu o persoană, atunci când mănânci .. o banană, să zicem.

Intuiești vreo diferență? 😀

Cum am mai zis, contextul contează  întotdeauna!

2.  Dar dacă te privesc în ochi prea mult timp, e foarte posibil să te mintă 

În încercarea de a evita să pară suspecți NEprivind în ochii celeilalte persoane, unii mincinoși vor menține contactul vizual un pic prea mult, pentru a deveni ușor inconfortabil.

De asemenea, e posibil să stea aproape fix, în loc fără să clipească.

Mai multe detalii despre cum să îți dai seama când ești mințit, pe față sau pe spate, găsești în articolul de aici.

 3. Dacă îți oglindește atitudinea nonverbală și gesturile, cel mai probabil conversația merge foarte bine

Atunci când 2 oameni se înțeleg foarte bine, postura lor și mișcările, gesturile se vor oglindi unele pe celelalte.

Când cea mai bună prietenă își încrucișează picioarele, la fel vei face și tu..sau nu, dacă ești bărbat și nu vrei să te rănești.

Dacă ești la o întâlnire romantică care merge foarte bine, amândoi veți face aceleași gesturi gentile cu mâna.

Asta se întâmplă pentru că oamenii eu tendința de a-și oglindi unul altuia gesturile și atitudinea nonverbală, atunci când simt că au legătură puternică, o conexiune cu cealaltă persoană.

4.  Uită-te după lipsa ridurilor din jurul ochilor pentru a detecta un zâmbet fals.

Așa cum am mai vorbit și în articolele trecute dedicate mesajelor ascunse într-un zâmbet (click aici pentru articol), se pare că un zâmbet autentic (pe numele lui științific zâmbetul Duchenne) e aproape imposibil de mimat.

Astfel că e cam greu să arborezi un zâmbet 100% autentic la simpla intenție, fără să fii sincer. sonrisa-falsa

Este unul din motivele pentru care acele poze vechi de familie arată așa bizar.

Se pare că zâmbetul autentic are aproape totul de-a face cu “laba gâștei” din jurul ochilor.

Pentru că, atunci când zâmbești sincer și cu bucurie, ochii se ridează într-un fel anume care nu poate fi imitat.

Iar când nu ești chiar așa binedispus și convins de zâmbetul pe care-l afișezi .. acel rid nu apare.

Dacă cineva încearcă să pară fericit, dar de fapt nu prea este, atunci acel rid din jurul ochilor va lipsi cu desăvârșire.

5.  Dacă râde cu tine, atunci e foarte probabil să te placă

Dacă cineva este receptiv în ceea ce privește umorul tău, atunci foarte probabil sunt interesați de tine, ca persoană.

Psihologii spun că umorul joacă un rol foarte important în dezvoltarea umană.

Servește ca un mijloc de semnalizare a dorinței de relaționare.

Platonică sau romantică, dar relaționare să fie!

6.   Posturile expansive, autoritare, arată spirit de leadership 

power poseFelul în care oamenii se prezintă ca postură corporală este un foarte mare indiciu referitor la cum se simt, la starea lor de spirit din momentul respectiv.

Și observând ce fel de poziție adoptă ei în prezența ta..

.. îți poți da seama ce sentimente îi încearcă în momentul respectiv.

Indiferent că sunt înnăscute sau dobândite, există un număr de semnale și atitudini pe care oamenii le folosesc și le adoptă atunci când simt că ei sunt liderii într-un grup, într-un anumit moment sau măcar încearcă să te convingă pe tine că sunt autoritari.

Aici amintim o postură erectă, cu spatele drept, un mers ca și când ai un scop și o treabă importantă de făcut, gesturi ale mâinii cu palma în jos și, în general, poziții deschise și expansive, care ocupă spațiu mult.

Cum am mai spus într-un articol recent,  Amy Cuddy de Universitatea Harvard din S.U.A, a descoperit că posturile expansive, deschise, cresc nivelul de testosteron și încredere în propria persoană.

Dacă oamenii stau ușor pe spate și relaxați, atunci se simt în putere și în control.

7.  Un maxilar încleștat, gât încordat și sprâncene arcuite .. arată stres.

Toate cele de mai sus sunt “reacții limbice” asociate cu sistemul limbic din creier.

Emoțiile, detectarea și reacția la pericole, ca și asigurarea supraviețuirii proprii, sunt toate “responsabilități foarte mari ale sistemului limbic”, conform fostului agent FBI Joe Navarro.

Să spunem că pierzi metroul sau autobuzul care trebuie să te aducă la timp la muncă sau la un eveniment foarte important și automat îți vei încleșta maxilarul și îți vei freca/scărpina gâtul.

Sau ești rugat să lucrezi câteva ore în plus fix vinerea după-amiază, înainte să pleci acasă și deodată ți se micșorează pupila ochilor, iar bărbia coboară ușor.

Oamenii au manifestat semnele disconfortului în acest fel, de milioane de ani, conform lui Navarro.

Dacă observi astfel de reacții la persoanele cu care interacționezi, acum știi și câteva semnificații ale gesturilor lor și înțelegi mai bine ce îți transmit ei prin nonverbal, ceea ce te obligă pe tine..să te adaptezi.

8. Dacă tonul vocii fluctuează, urcă sau coboară, sunt foarte posibil interesați de ceea ce se petrece în momentul ăla între voi doi 

Chiar dacă ești conștient sau nu, aria ta vocală îți trădează interesul pe care-l ai într-un anumit moment față de cineva.

O dată ce o conversație este începută și interesul este reciproc, femeile adoptă o voce pe un ton mai înalt, melodic, în timp ce bărbații își coboară vocea cu o octavă, cel mai probabil în mod inconștient.

Ar fi un pic ciudat, să fie invers, nu crezi? 😀

9.  Picioarele încrucișate sunt de obicei un semn de rezistență și receptivitate scăzută 

crossed feet women..și sunt un semn nu prea bun în timpul unei negocieri de orice natură.

Din 2000 de negocieri filmate în timpul unui experiment, nu a fost nici măcar o singură rezolvare benefică..

.. atunci când una din părți a avut picioarele încrucișate.

Din punct de vedere psihologic, picioarele încrucișate transmit faptul că o persoană este închisă din punct de vedere emoțional, mental și fizic.

Ceea ce poate însemna faptul că au șanse foarte mici să cedeze în timpul unei negocieri.

Acum, ori înveți “să deschizi” niște picioare încrucișate (de preferat, nu prin forță..) ori îți adaptezi atitudinea la ceea ce tocmai ai observat că nu merge. 😉

Fii atent la mediul în care te afli înainte să iei o decizie sau să schimbi o strategie bazată pe acești indicatori de comportament.

Am mai spus-o și în comentariile de la articole.

Însă vreau să precizez din nou faptul că întotdeauna atunci când observăm și interpretăm gesturile și atitudinea celor din jurul notru..

.. este foarte important să o facem în CONTEXT și în strânsă legătură cu alți indicatori.

Și nu fiecare gest sau poziție corporală, observată și interpretată separat de context și mediu.

Limbajul nonverbal nu este o știință exactă și infailibilă, ci se bazează foarte mult pe intepretarea momentului și contextului în care oamenii se comportă și comunică, altfel ar fi suficient să existe o carte sau două din care toți am afla că 1+1=2 și toți am ști să ne “citim” unii pe ceilalți.

Din fericire, nu e chiar așa ușor..și atuul interpretării limbajului nonverbal al oamenilor nu este, încă, la îndemâna oricui.

[divider]

Cam asta este pe ziua de azi.

Dacă știi și alte “scurtături” de citire și interpretare a limbajului nonverbal, lasă un comment mai jos și spune-ne tuturor părerea ta.

Mulțumesc că mă urmărești,

Pe curând,

Horia Radu

horia@limbajulnonverbal.ro

 

P.S –  Pe 13 Mai  in Timisoara si pe 27 Mai, in Cluj Napoca, ne re-vedem la un workshop neconventional, despre limbajul nonverbal.

Unde vei invata cum sa vorbesti pe limba oricui, oricand.

Si sa citesti oamenii ca pe o carte deschisa. 😉

Mai sunt doar 7 locuri!

Pentru mai multe detalii, temele abordate si bonusurile pe care le primesti in momentul inscrierii, da un click aici.

Sau apasă pe imaginea cu tipul fain, de mai jos. 😉

 

10 indicii prin care un bărbat se dă de gol în jocul flirtului

Salut!

Și bine te-am regăsit!

Horia sunt și..

..vreau să-ți spun că articolul de azi a apărut datorită numeroaselor doamne și domnișoare care m-au apostrofat, pe mail și pe profilul meu de facebook, că nu vorbesc la fel de mult despre limbajul nonverbal al bărbaților.

Și că se simt nedreptățite. 😀

630thinkstock_flirting

Așa că am decis să înclinăm un pic balanța.

Si să discutăm și despre câteva semnale nonverbale după care femeile își pot da seama că un bărbat este atras de ele, dragele.

Cred cu tărie că femeile au de partea lor intuiția feminină și acel 3% în plus la inteligență.

La care nu ar renunța dacă li s-ar da ocazia să facă schimb de roluri cu un bărbat (sau poate..)

Insă pentru că am promis în răspunsurile la mail-urile primite  acum e momentul să mă țin de cuvânt.

Atunci când vine vorba de bărbați, hai să spunem doar că nu suntem chiar așa de greu de citit, de intuit, dacă ne place o femeie sau nu.

Însă, uneori, unii bărbați pot fi destul de greu de descifrat, să recunoaștem.

Comparativ cu femeile, bărbații nu au un repertoriu prea mare din punct de vedere al arsenalului de gesturi care arată atracția față de o femeie.

 (menționez că nu am căutat variante de gesturi prin care un bărbat transmite că place…alt bărbat, însă dacă sunt cereri în sensul asta o să văd ce pot să fac ) 😀

Atunci când un bărbat place o femeie, acesta va folosi gesturi care să îi sublinieze și să-i accentueze masculinitatea.

(masculinitatea..lui, da?)

Barbații, ca și femeile, nu vor comunica de la inceput, verbal, faptul că plac și se simt atrași de cineva.

Și ..atenție!

Vorbim de bărbații care nu sunt nici amanți de profesie și nici seducători profesioniști, căci atunci se schimbă situația.

Având abilitatea de a “citi” aceste semnale este, așa cum am spus, o calitate foarte la îndemână, în jocul seductiei.

Ai mai jos câteva variante de abordare folosite de bărbați, în funcție de cum consideră ei că vor avea mai mult succes în momentul respectiv:

 #1)  Își îndreaptă partea superioară a corpului către tine

Un tip își va deconspira neintenționat interesul ce-l poartă pentru o femeie, îndreptându-și toată partea superioară a corpului  cap-piept-umeri către femeia care i-a stârnit interesul.

Și va face asta că să-ți transmită interesul față de tine, cea din fața lui.

Pentru că nu-și poate îndrepta pieptul în direcția mai multor femei în același timp, așa că dacă face asta înspre tine..înțelegi tu ideea.

El se poziționează, în mod inconștient, în așa fel încât ceilalți din jurul lui să știe că atenția lui este îndreptată într-o singură direcție…TU!

 #2 )   Își îndreaptă partea inferioară a corpului către tine  

În momentul în care un bărbat place o femeie, poți să fii sigur că în momentul ăla instinctele lui primare sunt activate.

Și .. dacă te vei uita atent vei vedea cum își depărtează un pic picioarele și își îndreaptă pelvisul și șoldul înspre persoana de interes, fie ea femeie ..bărbat.. sau oaie.

(știm foarte bine că gusturile nu se discută) 😀

Este un gest pe care-l va face inconștient și în mod reflex, pe care în mod sigur nici el nu-l observă decât dacă i se atrage atenția.

E biologie pură. 😉

 #3)    Privirile fixedean

Nu mă refer aici la privirea aia de obsedat, când se uită fix și nu clipește minute în șir.

Ci mă refer la privirea aia fixă, amețitoare.

Știi? Când se uită la tine, ochii îi zâmbesc, sunt fixați pe tine fără ca el să vorbească prea mult.

Poți citi în ochii lui faptul că ..ai înțeles tu, poti citi multe.

Un alt semn al atracției fizice pe care îl va afișa un bărbat față de tine este faptul că..

.. te va lăsa “să-l prinzi” cum îți admiră corpul, pentru a fi astfel convins că ai primit mesajul lui de interes, semnat și stampilat.

 De fapt, gestul ăsta este mai des întâlnit, decât ai putea crede.

 #4) Bărbatul timid și emoționat 

Bărbații cu încredere mare în ei, afișează și își declară în mod direct intențiile și sentimentele de atracție față de o femeie, pe când în cazul bărbaților timizi, lucrurile stau un pic diferit.

Și, cum orice bărbat încrezător în bărbăția lui devine o căprioară timidă în preajma unei femei care știe să-l joace..

.. ei bine, să fii atentă dacă cel din fața ta are tendința de a se purta un pic indirect, atunci când interacționează cu tine, femeia frumoasă care i-a captat atenția.

Din simplul motiv că te place și nu este sigur cum să facă să-și exprime atracția lor față de tine, va deveni timid și emoționat.

Și asta pentru că are impresia că va face  greșeli, iartu vei pleca de lângă el.

Indiciul tău în astfel de cazuri este să fii atentă la limbajul lui non-verbal general și la starea lui aparentă de disconfort.

Jocul intens cu mâinile, pălăria sau șapca, accesoriile..

(cerceii cu diamant, în cazul iubitorilor de tricouri mulate roz)

..sau orice alt obiect aflat în apropierea lui sunt un semn clar că..simte ceva 😉 

Un alt lucru la care îți recomand să fii atentă este tendința lui de a se uita în altă direcție, atunci când vorbește cu tine.

Ăsta este un indicator cât se poate de clar că cel mai probabil are emoții și l-a lovit timiditatea, din simplul motiv că stă de vorba cu o femeie frumoasă, care-l atrage..adică tu!

 #5) Te atinge sau te mângâie pe mâini sau brațe

Este posibil să fii chiar foarte la început în ceea ce privește orice interacțiune cu un tip, când el va dori să verifice dacă tu ești interesată de el și cât de confortabil te simți în compania lui.

Așa că va găsi un motiv să te atingă din când în când, încet, fie pe brațe, fie pe spatele inferior, fie pe mâini, în timp ce îți zâmbește.

În momentul ăsta, e în mod evident atras de tine și tot ce vrea este ca și tu să știi asta!

Să știi că este o mișcare foarte îndrăzneață pentru un bărbat care nu este tocmai un cuceritor de profesie.

Este ca și cum ar spune în mod deschis și sincer “te plac!”.

Ceea ce pentru majoritatea dintre noi,  este ca si cum ai sări cu coarda elastică de pe un pod înalt..și în timp ce pici în gol te întrebi dacă ai legat coarda de capătul celălalt. 😀

Acum, dacă sentimentul este reciproc și vrei ca el să știe asta, un zâmbet ușor dar evident, îl va face să înțeleagă asta, în mod sigur.

Și femeile fac exact același gest atunci când plac cu adevărat un bărbat.

Cu singura mențiune că lor le vine mult mai ușor, mai natural.

Ba de chiar de multe ori este un gest făcut fără intenție, inconștient,  dar cu un înțeles subliminal.

#6)  Îi place să se lupte în joacă cu tine

lupta in joacaSemnele de atracție fizică nu au cum să fie mai evidente de atât!

Pe bune!

Ai putea chiar spune că ăsta este unul din cele mai vechi trucuri.

Bărbatul cu care ești în momentul ăsta, s-ar putea să te tachineze un pic.

Doar ca să încurajeze o mică luptă, în joacă, pentru a avea orice motiv să se apropie de tine din punct de vedere fizic.

Tachinarea este subtilă  și s-ar putea să nu spună în mod direct că e atras de tine.

Dar dacă chestia asta se întâmplă des, să știi că atracția este în mod evident existentă.

Iar el nu așteaptă decât un mic gest de confirmare din partea  ta, ca să aibă curaj să meargă mai departe.

(da..știu, suprinzător sau nu, unii chiar așteaptă confirmarea ta ca să meargă  mai departe)

 #7)   Își atinge intenționat corpul de al tău

Este vorba doar de nevoia lui de a stabili și de a simți acel contact fizic cu tine.

Este aproape același lucru ca și lupta în joacă.

Doar că ăsta este un gest mic și, deși nu va fi prelungit ca și timp, ci chiar destul de rapid, este suficient ca tu să-ți dai  seama că a fost un gest intenționat.

E posibil chiar să vrea să se acopere și să-și ceară scuze pe jumatate sincere.

Așa că să nu-l crezi, pentru că ..nici el nu crede.

A vrut să se lovească de tine și acum tu știi asta.

De exemplu, imaginează-ți că vă uitați amândoi la o revistă, un tablou sau orice altă variantă similară.

El se va poziționa foarte aproape de tine, doar ca să poată să se atingă foarte ușor de corpul tău, în timp ce pretinde că de fapt este interesat doar de lucrul la care vă uitați amândoi.

Totul face parte din planul lui.

Acest gest este foarte subtil, dar foarte eficient în a comunica faptul că este atras de tine și vrea să știe, să te evalueze pe tine dacă ești pe aceeași lungime de undă sau nu..

#8.  Îți oglindește gesturile tale, din punct de vedere nonverbalmirror-body-language

Oamenii, în general, au tendința de a copia postura, tonul vocii precum și gesturile celorlalți, atunci când suntem în raport cu ei și ne simțim conectați și pe aceeași lungime de undă, cu o altă persoană.

Atunci când te apleci ca să vorbești, face și el la fel?

Dacă vorbești pe un ton scăzut, vorbind rar, răspunde și el cu aceeași voce?

Unii bărbați nici nu se chinuie mult să ascundă ”copierea”.

Ba unii vor și exagera în mod intenționat un pic pentru a fi sigur că tu ai observat și luat la cunoștință de faptul că ei fac asta.

Așa cum ți-am zis, bărbații maturi și siguri pe ei nu vor încerca să ascundă faptul că plac și sunt atrași de o femeie.

Ba dimpotrivă, vor transmite asta prin toți porii și cât  mai evident posibil. 😉

#9 Își încadrează zona pelviană cu mâinile

James Dean In 'Rebel Without A Cause'Un indicator destul de evident că un bărbat trăiește sentimente de atracție este modul în care își folosește mâinile în preajma femeii dorite.

Ce vreau să spun cu asta?

Dacă observi că își pune degetele în gaica de la blugi sau își așează mâinile în poala sau în buzunare, schimbându-le locul des..

..ei bine, încearcă să-ți atragă atenția asupra zonei lui pelviene, încadrând parcă într-o ramă de tablou zona lui intimă.

Pentru a-și sublinia, astfel, masculinitatea.

Să nu cumva să mă întrebi ce e așa de interesant acolo! 😀

Ăsta este un gest făcut celebru de către  James Dean  și este un simbol al virilității și al puterii masculine.

Dar nu cumva să te superi sau să o iei personal.

Pentru că în marea majoritate, bărbații nu sunt conștienți în legătură cu acest gest, ci din nou e vorba de niște instincte primare care apar de la sine și care încearcă să facă persoana de interes pentru el să se concentreze pe acea zonă.

Indiferent de ce înțelegi prin asta.  😛

#10 Îți oferă mâna lui ca sprijin Unknown-2

Orice tip care îți oferă mâna când urci sau coborî niște scări, sau dintr-o mașină, care-ți deschide ușa sau îți oferă haina lui când vede că ți-e frig..

..ei bine, este total absorbit de tine.

De ce?

Gândește-te că, în general, noi, bărbații, nu avem întotdeauna grijă de oamenii de care nu ne pasă foarte mult.

Așa că vom face tot posibilul să asigurăm confortul și siguranța doar persoanelor (a se citi femeilor) de care ne pasă cu adevărat.

Acum este și varianta în care el nu te place în mod neapărat, dar este un gentleman.

Și atunci nu crezi că ar fi cazul să-i arăți TU cât mult îl placi pentru faptul că este unul dintre cei rari și pe cale de dispariție?  😀

 

[divider]

Ei,  cam atât.

Sper că mi-am îndeplinit promisiunea și nu am dezamăgit.

Lasă-mi un comment mai jos și spune-mi ce părere ai și eventual câte din gesturile de mai sus le recunoști la bărbații din jurul tău?

Sau, pentru frații mei de suferință, lăsați-mi un comment și spune-ți-mi dacă v-am făcut viața mai ușoară ..sau mai grea!

Evident, mă ajută orice sprijin în popularizarea materialelor de pe blog. 😉

Mulțumesc pentru interes,

Horia

 

P.S  – Înscrie-te acum la workshop-ul din 25 martie din București si 1 aprilie din Cluj Napoca!

Un workshop de 6 ore intensiveSecretele comunicării nonverbale – cum să comunici ca un expert.

După curs .. vei citi oamenii ca pe niște cărți deschise și vei învăța cum să fii cea mai memorabilă persoană, din orice încapere.

Și nimeni nu-ți va mai uita numele. 

Ever. 😉

Pentru beneficii, bonusuri incluse în preț și garanția oferită… dă click aici.

Sau apasă pe imaginea frumoasă de mai jos.